Situl a fost cercetat încă din anul 1901 de Gr. Tocilescu, continuate de D.M. Teodorescu în 1915, care a efectuat săpături la incinta de nord a cetăţii târzii şi la edificiul creştin de aici. Cercetările în acest punct sunt continuate în timpul ocupaţiei germane, timp de şase săptămâni în iunie-iulie 1918 de dr. Iacobs de Munich, rezultatele acestor cercetări sunt publicate de arhiepiscopul Raymund Netzhammer. Cercetările sunt reluate în anul 1924 de Oreste Trafali. Din anii ’60 investgațiile arheologice sunt continuate de Petre Diaconu, Constantin Preda şi Emilian Popescu. O altă cercetare a fost efectuată în anul 1999 de către un colectiv format din Al. Avram (responsabil științific), M. Ionescu, R. Constantin și N. Alexandru. Cercetarea în acest punct a fost reluată în 2014, ca parte a proiectului Callatis – istorie la malul Mării Negre, de colectivul: M. Ionescu (responsabil științific), N. Alexandru, R. Constantin și L. Radu.

Schițele şi releveele executate de arh. Şt.Popovici, care a colaborat mult timp cu Th. Sauciuc-Săveanu în perioada interbelică, au cartat traseul valului de apărare a cetății și au stabilit limitele incintei fortificate, cu unele detalii necunoscute până în prezent Astfel, pe latura de nord, autorul identifică șase turnuri, dintre care două sunt vizibile şi astăzi. T1 cu frontul de 8m și laturile de 6m, iar T2 cu frontul de 8m și laturile de 8m. Zidul cetății se păstrează în acest punct pe o lungime de 90m și este construit în tehnica celor 2 paramente, cu emplecton format din blochete de calcar legate cu mortar, zidul are lățimea de 3,10m. Din punct de vedere arheologic, pe latura nordică, curtina romană şi cea romano-bizantină a avut același traseu cu cea elenistică.

Edificiul descoperit aici, adosat incintei, este publicat de DinuTheodorescu, despre care spune că este o basilică orientată nord-sud, fără absidă (referindu-se la compartimentarea de la limita de vest a edificiului, dându-i un nume sub care este cunoscută de atunci în istoriografia românească, „basilica de tip sirian”. Cu siguranţă suntem în faţa unui edificiu basilical, lucru dovedit de multele fragmente arhitectonice descoperite, caracteristice unei basilici. La sud de aceste edificiu a fost descoperită o stradă, paralelă cu zidul de incintă, stradă care era desrevită de un canal de scurgere.

Edificiul, care este construit din blocuri de calcar frumos cioplite, legate cu mortar, cu grosimea de 1,10m,  începe la vest cu o sală mare. Prevăzută cu două rânduri de coloane, întreaga sală era pavată cu lespezi mari de piatră, la capătul de sud al sălii, sunt trei mici încăperi, pavate cu cărămidă, camera din mijloc are pavajul de cărămidă așezat în romb, tot aici se află și intrarea dinspre stradă. Imediat la est este atrium-ul (curtea interioară) a basilicii, acesta are pe trei laturi un canal de scurgere și era pavată cu dale mari de calcar. Împrejurul acestuia se afla un portic al cărui acoperiș era sprijinit pe coloane de marmură și stâlpi zidiți (5 pilaștri). În atrium au fost descoperite trei fântâni, două săpate în colțul de sud-vest iar una pe latura de nord, lângă zidul de incintă. În partea de sud a atrium-ului se află trei mici compartimentări (probabil că aici trebuie să fi existat și un baptysterium), la cea dintre atrium și narthex există și intrarea dinspre stradă. Narthex-ul continuă la est, cu trei copartimentări, ceea ce ne îndreptățește să credem că basilica continua spre est cu trei nave.

Aici au fost descoperite piese sau fragmente arhitectonice, baze și fusuri de coloane, capiteluri, plăci de cancelli (decorate cu cruci, romburi și motive vegetale), fragmente de ancadramente de uși și ferestre, majoritatea din marmură aduse mai ales din Proconnes.