Ceretarea a fost începută în acest punct de C. Preda (responsabil științific) şi V. Georgescu în anul 1990 și a continuat până în anul 1993. A fost reluată între anii 1999 – 2007 de colectivul format din M. Ionescu (responsabil științific), R. Constantin și N. Alexandru, iar în anul 2014 cercetarea a fost desfășurată cu ocazia integrării sitului în proiectul european Callatis –istorie la malul Mării Negre, de un colectiv format din M. Ionescu (responsabil științific), R. Constantin, L. Radu și N. Alexandru.

Numele sitului vine de la faptul că ne aflăm în colțul de NV al cetății Callatis din epocile elenistică și romană. În epocile clasică târzie și elenistic timpuriu, sec. IV-III a.Chr, avem atestată aici o zonă sacră și traseul zidului cetății din acea perioadă. La construirea blocului din vecinătate a fost descoperit un altar. Punctul în care ne aflăm este mai înalt față de restul punctelor din cetatea antică, altitudine 17 m față de nivelul mării, astfel avea caracteristica unei acropole. Zidul fortificaţiei oraşului din sec. IV-III a.Chr. a fost surprins la cca. 12 m sud de colţul de NV al incintei elenstice și romane. El a fost cercetat pe o lungime de 9,50 m; grosimea zidului era de 4,10 m.

 Cercetările arheologice efectuate în punctul „colţul de NV” au dus la descoperirea, în centrul zonei cercetate, a unei construcţii rectangulare cu dimensiunile de 11,30 x 10,06 m, realizate din blochete mari de calcar cochilifer, semifasonate, care au urme de crampoane în formă de coadă de rândunică. Construcția prezintă o asemanare cu o krepidoma, elevația retragându-se în trepte față de fundație, pe laturile de est, nord și vest. Edificiul prezentat, numit de noi „turn de colț” și despre care s-a spus că poate fi un altar sau templu, cu două faze constructive, nu dispune în construcția sa de treptele caracteristice unui altar sau unui templu, sau poate întreaga structură a fost modificată pentru a corespunde noii functionalități. La nord, în apropierea lui, a fost descoperit un bloc de calcar cu un belciug din fier ce poate sa fi aparţinut unui altar de sacrificiu. Toate acestea susțin teoria că în secolele IV-III a. Chr. aici a funcționat o zonă sacră dezafectată de mutarea traseului zidului fortificat al cetății.

Cea mai importantă descoperire pentru epocile elenistică târzie și romană din acest punct este poarta de nord a cetății și drumul care ducea la Tomis. Strada are trei faze după cum urmează: faza întâi databilă în epoca elenistică, fazele doi şi trei databile în epoca romană. Faza întâi a fost surprinsă într-o secţiune permisă de o groapă modernă ce a demantelat poarta cetăţii, la sud. Faza a doua, cea mai spectaculoasă, în care pavajul străzii, format din plăci masive de calcar, a avut o lăţime de cca 4,5m, cu borduri realizate din blochete de calcar, a fost surprins pe o lungime totală de cca. 28 de m. În zona de mijloc a pavajului s-au păstrat urmele realizate de constructori pentru direcţionarea carelor. Ecartamentul este de ca 1,50-1,55m.  La est, în apropierea pavajului fazei a treia, a fost descoperit un stâlp miliar fragmentar care aparţine sec. II p.Chr. Stâlpul miliar a cărui bază se pare ca a fost şi ea descoperită la câțiva metri spre sud, poate fi pus în legătură cu refacerea drumului litoral  dintre Callatis şi Tomis, în cursul sec II p.Chr., în timpul domniei lui Traian sau a unuia din succesorii săi.

În faza a treia au fost reutilizate o serie de spolia, între care şi un fragment de inscripţie pe un bloc de marmură. Pavajul fazei trei a fost surprins în imediata apropiere a porţii şi mai apoi, mai la N unde se transformă într-o tasare bine bătătorită cu piatră măruntă şi fragmente ceramice. Canalul fazei a treia este format din plăci masive de calcar, plăcile care acoperă aceasta fază a canalului s-au păstrat pe o lungime de cca. 13m, până în zona în care au fost distruse de groapa de amplasare a unei conducte moderne. În zona  pavajului intrării în cetate a fost descoperită o fântână rectangulară de dimensiuni interioare 0,80x1m, grosimea ghizdului fiind de ca 0,60m. Fântâna a putut fi cercetată în interior până la cca.-1,30m de la nivelul său superior, fiind prelevate o serie de materiale arheologice cum ar fi : tegulae şi  fragmente ceramice de la amfore cu striuri mărunte databile în sec. V-VI p. Chr.,  toate acestea, în nivel de incendiu, care se observă inclusiv pe blochetele pereţilor fântânii. Descoperirea acestei fântâni relativ pe traseul  căii de acces în cetate denotă faptul că poarta de nord a cetăţii nu a mai funcţionat în epocă romană-târzie, în această epocă zidul de apărare, aşa cum au dovedit-o cercetări anterioare, fiind retras spre sud. În extremitatea sud-vestică a ariei cercetate a fost identificat pe o lungime de 14 m zidul de apărare al cetăţii din epocă romană. Probabil, este vorba de  refacerea făcută sub patronajul guvernatorului Valerius Bradua, după invazia costobocilor din 170 p. Chr.

Zidul de incintă de epocă elenistică s-a păstrat pe o lungime de 5,80m, paramentul exterior,  pe o asiză  din elevaţie şi pe 7,50m paramentul interior, parţial pe două asize din elevaţie, unele din blocuri fiind mişcate de o intervenţie modernă.  Zidul a fost tăiat, la est, de o groapă modernă, realizată pentru construirea unei toalete  publice a  grădinii de vară Farul, iar la vest a fost secţionat de groapa mai mult, sau mai puţin modernă, care a extras blocurile de parament şi pe cele din emplecton,  până la talpa fundaţiei. Zidul, cu lățimea de 4,40m, are paramentul interior şi cel exterior realizate din blocuri mari de talie din calcar,  păstrat pe 1-2 asize din elevaţie, iar emplectonul a fost realizat din blochete de calcar nefasonate legate cu loess gălbui roşcat. La sud de zid a fost descoperit alipit însă un pavajului romano-bizantin, realizat din dale  mari de calcar, de remarcat e faptul  că pavajul continuă şi spre est, paralel cu incinta şi un pinten de zid ce a aparţinut unei locuinţe romano-bizantine. A fost descoperit și un zid perpendicular pe incinta elenistică şi romană care, la acea dată,  era dezafectată. Acestea demonsttează că zona a fost suprapusă de locuințe târzii construite în afara zidului cetății în această perioadă, sec. IV-VI p. Chr., locuințe care au suprapus și dezafectat construcțiile din epocile elenistică și romană. Urmele locuințelor târzii se observă pe tot profilul malului sudic al sitului. Cu privire la zidul de incintă de epocă elenistică este probabil ca  el să fi fost edificat în cursul sec . III a. Chr şi  să fi funcţionat , cu o serie de reparaţii până cel târziu în a doua jumătate a sec. II p. Chr.

La cca 7m est de poarta cetății, adosată traseului incintei elenistice, la nivelul fundaţiei, a fost cercetată o costrucţie din blocuri mari de calcar legate cu mortar, care are caracteristica unei platforme. De pe această platformă a fost recuperat un tambur de fus de coloană doric, de mari dimensiuni. Construcţia nu poate fi decât turnul estic al porții de nord, cu reparații în epoca romană (fundaţia turnului are mortar). Paramentul exterior se păstrează pe 2 asize din elevaţie fiind lucrat din blocuri masive de calcar legate cu mortar ce are în componenţă var şi nisip de mare. Latura de vest a turnului a fost descoperită pe o lungime de 11,35m de la adosarea sa incintei elenistice. Tehnica de construcţie ne îndreptăţeşte să avansăm ipoteza construirii turnului odată cu repararea poarții de nord a cetăţii și a străzii de aici, probabil în sec. II p. Chr., odată cu refacerea întregii cetăţi după 172 p. Chr, despre care am vorbit și mai devreme, prin grija guvernatorului consular al Moesiei Inferior, generalul  Marcus Valerius Bradua.